marți, 20 noiembrie 2012

Vizită în Gara Târgu Neamț

29 noiembrie 2008 -=- Gara Târgu Neamț

Calea ferată Pașcani – Târgu Neamț a fost dată în exploatare pe 28 decembrie 1986 în prezența constructorilor și a oficialilor vremii. Construcția de 32 de kilometri a fost una dintre cele mai tinere realizări în materie de transport feroviar în România. Datorită reliefului, au fost necesare construcția de lucrări de artă, dintre care amintim Tunelul de la Herești – Cristești, pasaje denivelate și poduri de aproape 300 de metri peste râul Moldova și Drumul European 85.

Din bunăvoința prietenului pasionat de trenuri, Robert M., după ce ne-am plimbat cu Mocănița, am făcut un drum de aproape 80 de kilometri între Suceava și Târgu Neamț. Destinația noastră nu a fost Cetatea Neamțului, Casa din Humulești a lui Ion Creangă sau Mănăstirile din zonă, ci vizitarea gării și a liniilor care deservesc tânăra stație din Târgu Neamț.


Gara Târgu Neamț 




15:00

În mica prezentare de față mă voi axa pe stația Târgu Neamț pentru că, până la ora realizării vizitei de la fața locului, nu am reușit a cunoaște și explora linia în cauză. Totuși, amintesc despre traseul feroviar Pașcani – Târgu Neamț că se întinde pe o lungime de 31,8 km și are 5 stații. Câteva dintre superlativele liniei sunt: Tunelul Herești (840 m lungime), 28 de poduri și podețe dintre care podul peste râul Moldova de 287 m și podul peste E85 cu o înălțime de 16 m, declivitate maximă a liniei – 18 mm/m. Electrificarea secției de cale ferată a avut loc în 1989. Clădirea gării din Târgu Neamț a fost proiectată de Cornelia Neagu.

Gara Târgu Neamț văzută de pe calea ferată

Spre Pașcani

Linia 2 a Gării Târgu Neamț

Vegetație între liniile de cale ferată

Robert ia la pas linia ferată de lângă ”Ozana cea frumos curgătoare” 

Locul unde rebrusează locomotivele electrice

Spre Gara Târgu Neamț

Capătul liniei electrificate 517

Ultimul macaz de pe Magistrala 517

Linie industrială din Târgu Neamț

Cândva, aici era activitate FeRoviaRă


15:10

”Ozana cea frumoasă și ușor curgătoare” a lui Creangă se zărea în față. Lunca Ozanei era mărginită de un baraj consolidat, iar lumina de afară ne permitea încă să înaintăm de-a lungul drumului industrial.

Râul Ozana

Macara din Zona Industrială Târgu Neamț


15:20

Tot mergând, am zărit o locomotivă ascunsă de vegetație uscată și sârmă ghimpată. Era LDH70-800 a UFET Târgu Neamț, avea capotele nedeformate, însă ușile deschise dădeau de înțeles că a fost devastată la interior.

Locomotiva diesel-hidraulică LDH70-800 a UFET Târgu Neamț

O locomotivă roșie, părăsită, în Zona Industrială Târgu Neamț


15:30

Ne întoarcem de la locul descoperirii locomotivei industriale, singurul vehicul feroviar întâlnit în acea zi pe linia 517.

Cândva, aici era un Punct Termic

Peroanele Stației Târgu Neamț


15:40

Ne-am oprit câteva momente în Gară pentru a citi anunțurile și tabela Mersului de Tren. Pe aceasta figurau 7 trenuri Personale.

Mersul Trenurilor în Târgu Neamț în noiembrie 2008

Semnificația unui bilet de tren

Placă ceramică inaugurală


17:00

Povestea construcției acestei linii care face legătură între Bazinul Siretului și Bazinul Moldovei începe tocmai din 1891, când funcționarii vremii au realizat propuneri de ”legare” a orașului Târgu Neamț de Piatra, Bacău și Fălticeni. Atât lipsa banilor, cât și cele două Războaie Mondiale au oprit demararea lucrărilor. După mai multe planuri și variante, la 15 iulie 1981 începe construcția căii ferate Târgu Neamț - Pașcani.

Kilometrul 30 pe linia 517

Spre Pașcani

Spre Târgu Neamț

Vagon platformă uitat de CFR

Spre Pașcani


17:10

A fost interesant să observăm că acest capăt de linie, deși electrificat, avea încă instalație clasică cu semafoare mecanice.

Levierele de comanda a instalației de semnalizare mecanică, sigilate

Semafor mecanic desființat în Stația Târgu Neamț

Spre Pașcani

Macaz în capătul X



Ne-am încheiat periplul turistic în spiritul FeRoviaR, care, prezent în sângele care curgea prin trupurile noastre răcorite în ajunul iernii 2008-2009, ne încălzea totuși mintea nesătulă de trenuri, căi ferate, povești feroviare. Alături de Robert și al său Opel Astra Coupe, am pornit din Târgu Neamț spre Suceava în compania unui CD cu Kate Perry care se auzea excelent în boxele mașinii germane. Cu ocazia scrierii acestui blog doresc să-i mulțumesc pentru excursie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1