joi, 25 iulie 2013

Magistrala modernizata 800 , vazuta la pas intre Pantelimon si Pasarea

6 iulie 2009 -=- Excursie FeRoviaRă Pantelimon - Brănești

Scriam în acest blog despre călătoria cu trenul de la București Nord la Pantelimon. Ținta noastră, a pasionaților de trenuri porniți la plimbare pe calea ferată, era stația Brănești și recunoașterea traseului feroviar până acolo. Astfel, alături de Ionuț, Mihai, Bogdan și Dragoș am ”cartografiat” cei 14-15 kilometri de la stația Pantelimon la stația Brănești Sat.

Pe parcurs ne-am întâlnit cu trenuri ca Rapidul de Mangalia – București Nord, Personalul de Fetești – București Obor, Rapidul de București Nord – Mangalia, mărfare cu alumină (dus – întors) și multe altele. De asemenea, am putut vedea infrastructura, pas cu pas, cum sunt poziționate semnalele luminoase și celelalte echipamente de semnalizare și siguranță feroviară.



Locomotiva electrică de la CFR Marfă 40-0439-6 trecând prin Brănești


Trenul Rapid 684, Mangalia – București Nord

10:50

Pâș-pâș, am luat-o cătinel spre Brănești, pornind din gara Pantelimon, în care staționa trenul franțuzesc.

Trenul Urban București Nord - Dragonul Roșu Complex Europa – București Obor


Panou de proiect - Reabilitarea Căii ferate București – Constanța


Capul Y al stației Pantelimon, vedere spre Constanța


Linia de centură București - Titan – București Sud


Schimbător de cale automat în stația Pantelimon


Restricție cu 15 km/h pe linia de centură



Deși peisajul era pustiu, în cei 15 metri lățime de infrastructură se constituie cel mai adecvat mijloc de transport în raport cu mediul înconjurător. Poluarea redusă a atmosferei, consumul eficient de energie, siguranța sporită a circulației, poluarea redusă sonoră și suprafața mică de teren ocupată pun calea ferată pe primul loc în domeniul transportului de călători și de marfă continental.

Linie magistrală de transport curent electric


Vedere spre stația Pantelimon – Băneasa


Cupoane de șină izolate între ele


O pădure de lângă Voluntari, văzută de pe calea ferată


Înainte spre Constanța


O locomotivă diesel-hidraulică la manevre în stația Pantelimon


Magistrala 800, București – Constanța



Spre exemplu, această cale ferată modernă, cu două linii de cale ferată electrificată, are o lățime de nici 15 metri, în timp ce o autostradă cu patru benzi de circulație și cu o capacitate de transport similară necesită o suprafață de teren (31,5 metri) de două ori mai mare față de cea necesară construirii a două linii de cale ferată. Mai multe informații despre avantajele transportului feroviar găsiți în lucrarea d-lui Viorel Simuț - Managementul Transportului Feroviar.

Racord de cale ferată de la Magistrala 800 la linia de centură spre Voluntari


Linie ferată nemodernizată - Linia de centură București


Intrăm în junglă cu trenul?!


Inductor de cale ferată devastat de hoții de cale ferată


Indicator TMV


Calea ferată București – Constanța la kilometrul 20



11:30

Starea de puternică degradare a Liniei de Centură a Bucureștiului ne-a indus un sentiment dezamăgire despre ce și cum a fost în trecut calea ferată. Ne-a scos din acest asentiment Trenul Personal Fetești – București Obor, care rula cu viteză mare spre destinația finală.

Pod - pasaj denivelat peste Linia de Centură București


Linia ruginită de centură a Bucureștiului


Restricție de 70 km/h pe pasajul denivelat


Zona neutră pe racordul liniei de centură cu Magistrala 800


Trenul Personal 8034, Fetești – București Obor


Și s-a dus trenul spre București



11:40

Prinderea elastică folosită pe Magistrala 800, București – Constanța, este o soluție performantă și adaptată vitezelor contemporane. Mai multe lucruri despre acest tip de legătură traversă - șină puteți citi aici.

Linie dublă electrificată bună în... burduf de câine nefolosită


Marcă de siguranță între calea ferată București – Constanța și linia de centură București


Centura București (dreapta) vs. Magistrala 800 (stânga)


Macaz automat pe linia ferată spre Constanța


Prindere elastică


Km 20 pe M800


Semnale luminoase de intrare în stația Pantelimon


Atenție, urmează o restricție de viteză pe firul II


În linie dreaptă spre Pasărea



12:00

Am lăsat în urmă racordul de la linia de centură la Magistrala 800 și am continuat a merge, pas cu pas, spre direcția Constanța. Stația în care urma să intrăm era Pasărea, un obiectiv cam pustiu și care este la 5 kilometri de localitatea Pasărea. Pe de altă parte, stația deservea linia industrială care oferea acces unor societăți comerciale ca Acumulatorul sau REBU. Ei bine, și cum ne pregăteam să trecem de semnalele luminoase de intrare în Pasărea, tocmai trecea Trenul Rapid de Mangalia – București, gonind cu viteză stabilită spre Băneasa.

Semnal luminos suspendat îndreptat pentru trenurile care veneau dinspre București


Cale ferată modernizată în mileniul III


Semnale luminoase pitice la intrare în stația Pasărea


Fosta cale ferată industrială care deservea societatea Acumulatorul


Trenul Rapid 684, Mangalia – București Nord


Și s-a dus trenul spre București


Atenție, linia de înaltă tensiune se termină


Vedere spre București din stația Pasarea


Intrare în stația Pasărea


Vagon de marfă Eakkmos în stația Pasărea


Semnale luminoase de ieșire din Pasărea spre București


Stația Pasărea, clădire interesantă și îngrijită


Peronul stației Pasărea


Floarea Soarelui în gara Pasărea


Semnale luminoase de ieșire din stație



12:30

Nu pot să uit nicicând ecoul trenurilor care treceau prin pădurea Pustnicu, de pe vremea când eram școlar cazat la Tabăra de la Pustnicu de lângă Brănești. Ei bine, în acele momente treceam pe linia care provoca atâtea zgomote feroviare, care tăia perimetrul pădurii în 2 părți inegale. Din păcate, nu ne-am întâlnit decât cu o drezină pantograf de la Geismar, vehicul feroviar care nu creează ecoul și muzica pe care le doream să le reaud.

Intrare in stația Pasărea dinspre Constanța


Kilometrul 23, vedere spre București


Cale ferată prin pădure


Pădurea Pustnicu




Trecere la nivel a drumului Cozieni - DN București – Fetești cu calea ferată


Electromecanism de barieră automată cu semicumpănă și semnal de avertizare rutier echipat


Cu viteza pasului, înainte!


Drezină pantograf Geismar VMT 863C circulând pe firul II București – Constanța





13:00

Ne apropiam de pasajul rutier al DN București – Fetești, pod pe care stăteam prin 2003 ore întregi să aștept vreun tren mărfar sau de persoane. Cât mă mai amuzam la auzul doamnei care ne supraveghea în tabără, mă acuza că plec să mă joc pe calculator la o sală din București de nu mă găsea nimeni 4-5 ore…

Încă 200 de kilometri până la Constanța


În apropiere de curba de la Brănești




Vedere spre București


Poză de grup cu echipa de plimbare pe București - Pantelimon – Brănești


Structura unui pod rutier peste calea ferată


Spre stația Brănești, spre Constanța


Hotelul Restaurant ”Casa de Piatră” din Brănești



13:30

După ce am realizat poza de grup, și-a anunțat prezența sub pod și un tren mărfar al GFR cu cisterne plecând spre Constanța.

Locomotiva electrică 40-1012-0 a Grupului Feroviar Român la Brănești


Trenul de marfă GFR rula cu viteză spre Constanța


Vagoane cu benzină lângă Brănești


Coadă de mărfar apropiindu-se de stația Brănești


Kilometrul 26, 400 metri




După trecerea unor trenuri pe care le-am filmat aici, iată-ne ajunși lângă balta Brănești. Deși mi-aș fi dorit să surprind niște cadre mai intersante din această zonă, am făcut, ca de obicei, promisiunea să mă întorc prin aceste locuri frumoase.

Cale ferată în aliniament și palier


Bazinul 1 Brănești


Diverse soiuri de arbori în Pădurea Brănești


Calea ferată București - Constanța la Brănești


Inductor de cale


Semnale luminoase prevestitoare


Peronul modernizat al haltei Brănești-Sat pe M800



14:00

Iată-ne ajunși la Brănești, la 28 de kilometri depărtare de București Nord. Aici am staționat câteva zeci de minute pentru a aștepta Trenul Rapid de Mangalia, știind că acesta pleacă la 14.00 din Gara de Nord.

Clădirea stației Brănești-Sat


Mersul Trenurilor în Brănești-Sat


Halta Brănești-Sat, km 28


Locomotiva electrică de la CFR Marfă 40-0439-6


EA1-747 cu Trenul Rapid 681 Marea Neagră, București – Mangalia


Vagon 20-83 pe Trenul Rapid de Mangalia


Vagon 21-31



14:30

După un efort susținut de aproape 4 ori de mers, ne întorceam spre casele noastre cu o dubă care făcea traseul Brănești – București Obor. Și uite așa, dragii mei cititori, ați urmărit curs de 80 de fotografii traseul Pantelimon – Brănești, traseu proaspăt modernizat de pe calea ferată București – Constanța și pe care românii încă speră să circule cu viteze de 120-140 și chiar 160 km/h. Vă mulțumesc pentru atenție!

Calea ferată București - Constanța văzută de pe Drumul Național București – Fetești

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1