sâmbătă, 14 decembrie 2013

Festivalul ISWINT de la Timișoara, ediția 2009

19 – 28 iulie 2009 -=- Descoperiri citadine pe tărâmuri bănățene

Am fost student și m-am bucurat la maxim de acest statut. Pentru că dacă ești student, unul dintre drepturile care ți se cuvin este acela de a participa la festivalul ”International Student Week in Timișoara”. Timp de 10 zile am respirat aerul umed și cald timișorean, am băut apă timișoreană (și bere, da!) și în timpul excursiilor organizate la Deva, Hunedoara și Sarmizegetuza am vizitat câteva comori arhitecturale, naturale sau istorice din ținuturile vestice ale României.

În cadrul work-shop-urilor organizate de organizatorii ISWINT am interacționat cu tineri din Germania, Rusia, Italia, Polonia și chiar Indonezia, Brazilia sau Ecuador. Fiecare zi era înțesată cu activități diverse, solicitante, interesante, de memorat și povestit nepoților. Fiind mai introvertit, nu am putut gusta din toate activitățile mai mult sau mai puțin picante pregătite de organizatorii festivalului ISWINT.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut și m-a șocat, indignat și displăcut a fost moartea Simonei Haragoș într-un accident de circulație care s-a întâmplat la revenirea din excursia participanților ISWINT de la Hunedoara spre Timișoara. Nu pot comenta nimic pentru că știu cum e să ai/faci un accident rutier și cauzele pot fi… multe. Dar m-a șocat enorm, acea fată ne trezea dimineața pentru a fi prezenți la micul-dejun și ne era ghid la diversele acțiuni la care participam. Nu avem decât să învățăm după acel tragic accident: să păstrăm echilibrul în tot ce facem, dar mai ales în suflet și în conștiință, nu numai în vorbe!!


Primul tramvai care a circulat în Timișoara la 1869


Catedrala Catolică la amurg


Mașina cu aburi Hofherr&Schrantz construită în Austria în anul 1870



20 iulie 2009 – Zi dedicată plimbărilor de voie în Timișoara

Căminul 19C de la Universitatea Politehnică din Timișoara


Dragă plutitoare pentru curățirea și refacerea cursurilor de apă, așa cum mi-a spus dan tm


Timișoara, primul oraș din Europa iluminat electric


Opera din Timișoara


Prospețime colorată la terasele din Timișoara


Parcul din Piața Libertății


Tramvai Rathgeber pe linia lui 5


Piața Unirii și Catedrala Catolică


Înghețată de Timișoara


Ruine ale Cetății de la Timișoara


Calea ferată dintre stațiile Timișoara Nord și Timișoara Est


Sensul giratoriu cu puncte cardinale și bonus: un curcubeu



21 iulie – Festivitatea de deschidere a festivalului și sightseeing în Timișoara

Parcul Rozelor și flora de aici


Tortul pentru participanții la ISWINT


Un toast bănățean


Trandafiri în Parcul Rozelor din Timișoara


Catedrala Mitropolitană Ortodoxă văzută de pe Podul Mitropolit Șaguna


Interiorul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe


În Piața Victoriei


Piața Victoriei și Catedrala Ortodoxă


Opera din Timișoara și Casa de Modă


Timișoreni veseli și porumbei jucăuși în Piața Victoriei


Parcul Rozelor de pe malul Begăi



22 iulie – Equilibrium, tema unui proiect foto-video cu care am colaborat alături de studenții participanți la ISWINT

Equilibrium


Înghețată cu fistic


Români, italieni, turci, germani


Primul tramvai care a circulat în Timișoara


Tramvai tras de cai construit la Fabrica de Vagoane din Viena


A circulat din 1869 în Timișoara


Atmosferă culturală diversificată întreținută de studenții veniți din toată lumea


Felinar din Piața Unirii


Catedrala Catolică la amurg



23 iulie – Excursie la Deva, Hunedoara și Sarmizegetuza

Podul de beton peste râul Timiș din Lugoj


Un sens giratoriu înflorat în Lugoj


Intram cu autocarul în județul Hunedoara


Planul înclinat de la Cetatea Devei


Mașina cu abur Hofherr Schrantz din anul 1870 construită în Austria




Castelul Corvinilor de la Hunedoara


Acoperișurile Cetății Medievale din Hunedoara


Calea ferată între Călan și Hațeg


Rezervația de zimbri Slivuț – Hațeg


Zimbrul de la Hațeg


Planul ruinelor de la Sarmizegetuza


Templu de la Sarmizegetuza


Un loc plin de istorie antică – Sarmizegetuza



25 iulie – Zi cu activități sportive și recreative

Military Day pentru studenții de la ISWINT


Abonat la RailPictures.net, ca de obicei 


Un bulevard din Timișoara


Dumnezeu să te odihnească în Pace, Simona Haragoș!!!


Bega, noaptea, in Timișoara



26 iulie – Penultima zi

Gara Timișoara Nord și stația de tramvai


Fiecare țară a avut un stand unde și-a expus bunătățile specifice


Tricolorul moldovenesc cu vinurile Cricova și dulciurile Bucuria


Studenții italieni își prezentau videoclipul de promovare a țării







27 iulie – Festivitatea de închidere a Festivalului în care diverse work-shop-uri și-au prezentat activitatea din timpul orelor de curs

Ceasul floral din Timișoara


Roze flori din Parcul Rozelor


Alfabetul echilibrului ISWINT


Harta Pământului realizată din capace de plastic


Un dans elegant prezentat de work-shop-ul de dans


Ce fac 2 albine pe lună, v-ați intrebat vreodată?


Filmul de prezentare al echipei Stop-Motion workshop la care am operat ca și cameraman și editor video.



Iulius Mall Timișoara

Piața Unirii din Timișoara

Privind spre cer


Recomand tuturor studenților o experiență de 10 zile la Festivalul Internațional din Timișoara, iar motivele pe care o fac sunt dintre cele mai diverse: cunoașterea de locuri noi, vizitarea Timișoarei fără nicio limită (decât oboseala propriilor picioare), interacționarea cu gândiri din toată lumea, realizarea de prietenii și multă multă distracție!


Vă mulțumesc pentru urmărire! Vizitați România!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11835228-1